De ce nu-mi place Apple

Nu vreau să fiu înţeles greşit, aşa că mă simt dator să fac nişte precizări încă din start:

1. Nu sunt un fost angajat Apple concediat pe motiv de incompetenţă;

2. Nu mi-a luat foc casa din cauza Apple şi nici nu mi-a explodat în faţă vreun iPhone 3GS (datorită supraîncălzirii);

3. Am folosit ocazional produse Apple (atât MacBook-uri, cât şi iPod Touch sau iPhone), dar nu am fost atât de impresionat de ele încât să-mi tranfer întreg universul digital, cu căţel şi purcel, în curtea lui Steve Jobs;

4. Recunosc şi apreciez meritele incotestabile pe care le au în materie de calculatoare (şi nu numai); astfel, chiar din anul de graţie  1984, odată cu lansarea primul Macintosh au trasat principiile calculatoarelor, care au rezistat în linii mari până astăzi. Enumăr mai jos doar câteva:

Suferă Internet-ul de schizofrenie?

Cine nu-şi doreşte să ia o pauză din când în când? Adică să se îndepărteze, fie şi preţ de doar câteva zile, de agitaţia oraşelor aglomerate pentru a se retrage în câte un loc liniştit? Eu o fac ori de câte ori am ocazia. Singura problemă care nu-mi convine este aceea că ies în afara buclei informaţionale. Cu alte cuvinte, rămân în urmă atât cu ce se mai întâmplă atât prin lume cât şi cu preocupările celor care fac parte din reţeaua mea socială (adică tovarăşii cu care ţin legătura prin Twitter, Facebook, Yahoo Messenger, GTalk, etc…). Şi, cum îmi place să ştiu pe ce lume mă aflu, la fiecare revenire “la oraş” urmez nişte paşi care observ că au devenit deja o rutină: îmi verific adresele de mail, profilele de pe reţelele sociale, citesc ce a mai apărut nou pe site-urile şi blog-urile pe care le urmăresc (direct sau prin RSS), ori mă uit pe YouTube şi alte site-uri asemănătoare. Toate etapele astea îmi iau din ce în ce mai mult timp şi a început să mă deranjeze că nu am toate informaţiile care mă interesează într-un singur loc, “la un click distanţă“.

Se înnorează cerul deasupra cloud computing-ului?

Se pare că nu trece luna fără vreo ştire negativă despre cloud computing. Dacă luna trecută vorbeam despre utilizatorii popularului Sidekick, ale cărei servicii de cloud computing oferite de către Microsoft au sughiţat (vezi detalii aici şi aici), acum a venit rândul celor care folosesc Palm Pre să constate că nu-şi mai găsesc profilele salvate pe server-ele companiei. Şi prin “profile” înţeleg contacte, întâlniri salvate în calendar, memento-uri sau sarcini, date pe care le generăm fiecare dintre noi zilnic. Şi, deşi este trendy să ai un smartphone cu care să poţi face salvări de siguranţă pe vreun server din Norul computaţional (indiferent dacă telefonul tău rulează webOS, iPhoneOS, Android sau Windows Mobile), nu e prea plăcut să-ţi pierzi o agendă cu câteva sute de numere de telefon sau adrese de e-mail strânse în decursul câtorva ani buni.

Merită amintit faptul că până acum pionierii şi susţinătorii necondiţionaţi ai cloud computing-ului, Google şi Yahoo, nu au avut de îndurat o asemenea ruşine care, trebuie să recunosc, îţi aduce un prejudiciu imens de imagine.

Găurile din armura Google partea IV: Microsoft

Ce ar avea de împărţit cele două nume astfel încăt să devină inamici? Mai ales că, în afară de motoarele de căutare, nu par să activeze în acelaşi sub-domenii: Google este implicat până la gât în platforma search & advertise, în timp ce Microsoft rămâne majoritar la capitolul sisteme de operare. Mai ales că toate aplicaţiile Google sunt proiectate să ruleze sub Windows-ul lui Microsoft. Răspunsul este simplu: viitorul. Adică totul.

Despre diferenţele fundamentale între viziunile celor doi am detaliat în postarea despre cloud computing. Pe scurt, Google vede un viitor în care toţi vom rula aplicaţii din browser, baza infrastructurii constituind-o norul computaţional, în timp ce Microsoft îşi continuă marşul triumfal cu bătrânul Windows (deşi ambii s-au implicat în proiecte din teritoriul celuilalt: Google prin lansarea recentă a unui sistem de operare, Chrome OS, iar Microsoft în domeniul cloud computing prin Windows Azure).

Zvonuri, bârfe, fapte cu şi despre market-uri: partea 3-a

A venit rândul episodului cu numărul 3 din această serie, episod care poartă titlul de: A fi sau a nu fi (la ofertă).

Puţină lume ştie că la marile magazine termenul de plată al facturilor este de 90 de zile, faţă de obişnuitele 30 (lucru cu care partenerii sunt de acord în ideea că au un vânzarea asigurată de renumele şi vadul comercial al super/hyper marketului).

Prezentarea schemei de lucru:

Furnizorul X încheie un contract cu un super-magazin pentru vânzarea unui lot de 100 televizoare tip plasmă pentru preţul de 2.000 lei. Livrează produsele şi aşteaptă cuminte să treacă cele 90 de zile pentru a-şi lua banii. După expirarea termenului, evident că nu se întâmplă nimic. Urmează contactarea magazinului şi o discuţie de genul ăsta:

Găurile din armura Google partea III: Apple

Ascensiunea fulminantă a lui Google a deranjat mulţi jucători majori de pe piaţa IT şi numai. După ce am vorbit despre ameninţările reprezentate de Twitter şi News Corp, astăzi voi încerca să aduc puţină lumină în relaţia dintre Google şi Apple-ul lui Steve Jobs.

Deşi cei doi giganţi păreau a fi prieteni formali, aceştia au intrat pe curs de coliziune în iunie 2009, când  Apple a retras programul Google Voice din magazinul lor oficial iTunes App Store, ulterior blocând total accesul la aplicaţie.

Google Voice este un serviciu internet gratuit care utilizează tehnologia VoIP pentru a conecta numere de telefon. Creat în 2005 şi dezvoltat de GrandCentral, cumpărat de Google în 2007, a fost relansat sub denumirea de Google Voice la 11 Martie 2009 cu noi facilităţi inclusiv transcrierea voicemail-urilor şi management SMS. Deşi este disponibil momentan doar în SUA, acesta s-a bucurat de un succes major.

Motivul oficial al retragerii invocat de Apple a fost acela că aplicaţia oferea funcţii deja integrate în preapopularul iPhone. În realitate însă, nici un boss al companiei din Cupertino nu mai dorea încă o aplicaţie Google în portofoliul lor, pe lângă deja existentele: Google Search, Google Maps, Google News, Google Reader (RSS), mobile Blogger, Google Documents sau Google Calendar. Un pic prea multe după gustul lui Steve Jobbs şi al partenerilor acestuia.

Vopsitul – trucuri învăţate din practică

Am avut de vopsit recent prin casă nişte ţevi, un cuier şi alte mărunţişuri. Ca orice bărbat care se vrea un bun gospodar, înainte de a mă apuca de treabă am zis să mă documentez un pic, că nu prea am avut anterior tangenţe cu pensula. Nu mică mi-a fost supriza să descopăr că şi acest sub-domeniu al amenajărilor pe lângă casă s-a umplut de teoreticieni, care se grăbesc să scrie mini-tratate pline de sfaturi utile, dar habar n-au cum se ţine o pensulă sau un trafalet în mână. Pentru că nu mi-l imaginez pe Gigel – zugraf ce trăieşte de pe urma trafaletului, apucându-se să-şi dea doctoratul din tainele vopsitoritului.

În privinţa alegerii vopselei potrivite din multitudinea tipurilor existente (anodizate, acrilice, de aluminiu, fluorescente, pe bază de răşini alchidice, epoxidice, sintetice, structurale, lavabile, cu teflon, siliconice, uretanice, etc.), făcute parcă pentru a ne zăpăci total, există o singură regulă, de altfel simplă: “cea a suprafeţei pe care vrei să o vopseşti“. Ai de vopsit o bancă de lemn? Îţi cumperi o vopsea pentru lemn.